Interviu cu Conf. Dr. Arh. Radu Radoslav: Timisoara - digital city, un deziderat al viitorului

Conf.dr.Arh. Radu Radoslav, reprezentant RUR Regiunea de Vest, vorbeste intr-un interviu acordat  portalului de stiri www.constructionnews.ro despre Timisoara si transformarile prin care trebuie sa treaca orasul pentru a deveni capitala culturala europeana. Domnul Arh. Radu Radoslav este moderatorul Conferintei „Management urban pentru un oras competitiv” organizate in cadrul CAMEX Timisoara 2011.

Reporter: Avem orase “cu adevarat urbane” in Romania? Care sunt caracteristicile unui astfel de oras?

Arh. Radu Radoslav: Ca sa deslusim caracteristicile unui oras “cu adevarat urban”, propun sa definim opusul sau - SATUL. Astfel Lewis Munford, (1961) definea satul ca o  “asociere permanenta de familii si vecini, pasari si animale, case si hambare, toate inradacinate in solul stravechi, in care fiecare generatie formeaza un strat cultural pentru urmatoarea generatie”. Asadar, daca nici una din aceste caracteristici nu este indeplinita avem de a face cu un oras “cu adevarat urban”.

Reporter: Cum ati descrie “constructia” tesutului urban din Timisoara? Spatiul urban este armonizat cu cerintele pentru capitala culturala europeana?

Arh. Radu Radoslav: Este un caz rar, dupa cunostiintele mele chiar unic in Europa, de constituire a unui oras prin “raderea” completa a celui vechi. S-a intimplat doar in Timisoara intre 1720 si 1732. A fost inlocuit un model de tesut urban (de tip oriental) cu un tesut nou chiar si pentru Europa. El este proiectat conform prevederilor “Legilor Indiilor”, act emis de Coroana Spaniola in 1573, ca urmare a dorintei de aplicare a modelului renascentist in America Latina. In America Latina s-a incercat pentru prima data o noua reglementare a modului de construire a oraselor de la scara mare prin linii generale de ghidaj privind amplasarea, structurarea si organizarea asezarilor, trecind prin prevederi referitoare la piete in raport cu tesutul dens de locuire, dimensionarea de strazi si lotizare, ajungind pina la norme legate de forma fiecarei locuinte in particular. Acest act a fost urmat de „Land Ordinance”  din 1785 (SUA) care introduce diviziunea teritoriala ca instrument de organizare si astfel coloniile din nordul  Americii Latine vor deveni parte a Statelor Unite. Aici reteaua orasului a fost organizata in circumscriptii. Circumscriptia este un termen politic, necesar procesului electoral. Asadar planul orasului a fost realizat prin transpunerea in teren a unui nou sistem politic. Ca atare, asezarile au fost gindite ca ansambluri de unitati atat pentru spatiul urban (orasul  propriu-zis) cat si pentru organizarea terenului din jur. Europa a acceptat oficial aceste deziderate abia dupa 2007, prin adoptarea principiilor continute de “Charta de la Leipzig”.

Ca sa putem analiza conceptul de capitala culturala europeana ar trebui sa analizam semnificatia termenului “cultural”. Conform lui Rapoport, A. (1984) cultura este definita: a) ca un mod de viata tipica pentru un grup, un mod particular de a produce lucruri;  b) ca un sistem de simboluri, sensuri si scheme cognitive ce au fost transmise cu ajutorul codurilor simbolice; c) ca un set de strategii, adaptate pentru supravietuire.  Asadar, in cazul nostru, ne putem referi la un set de gesturi arhitecturale - posibil de avangarda- construite cu aceasta ocazie, (avem oare potentialul economic necesar  sa intram in aceasta competie?), ne putem referi la un set de actiuni de refacere a zonelor istorice dupa modelul european deja  “obosit” al anilor 70 (avem oare potentialul unor orase europene unde se suprapun mai multe layere istorice ?), sau putem sa ne referim la ultima varianta a lui Rapoport- la un set de strategii, adaptate pentru supravietuire.

Punctul meu de vedere este ca doar aceasta ultima varianta este cistigatoare in competitie acerba pentru obtinerea titlul de capitala culturala europeana si sa raminem dupa consumarea evenimentului cu ceva (a se vedea cazul Atenei care a investit peste posibilitatile sale pentru organizarea Jocurilor Olimpice si a ramas cu niste sarcofage si cu datorii imense). Aceasta varianta presupune un oras informational. Timisoara se poate “agata” de anii 50 cind aici au functionat primele computere din aceasta parte a Europei.  Spatiul urban timisorean a fost unul foarte eficient pentru epoca industriala, in care deplasarea indivizilor, a marfurilor, se suprapunea pe reteaua urbana. Ori deplasarea informatiilor (cel mai important tip de marfa azi) intr-un „digital city” nu mai corespunde cu reteaua stradala existenta. Astfel informatie trebuie descarcata pe telefonul mobil ( pentru fiecare cetatean-vizitator) la fiecare obiectiv  nu numai la cele istorice, trebuie ca toate localurile sa aiba internet, ca locuitorii orasului sa fie in marea lor majoritate capabili sa interrelationeze cu ajutorul noilor tehnologii si retelelor de socializare. Asadar, din punctul meu de vedere, spatiul urban timisorean nu mai este armonizat cu cerintele unei  capitale culturale a unei entitati noi  in formare, Europa, ce incearca acum sa se salveze, ci trebuie regindit radical.
 
Reporter: Privita din perspectiva urbanistica, prin ce se deosebeste Timisoara de alte orase din Romania? Va rugam sa mentionati trei repere pentru Timisoara - oras competitiv din punct de vedere al managementului urban.

Arh. Radu Radoslav: Cele trei repere sunt urmatoarele: Constituirea Consiliilor de Cartier, ca prim pas spre o descentralizare a deciziilor pina la scara de grupare de unitati de locuit, Timisoara Verde-Albastra si incercarea de mentinere a mediului Universitar in zona centrala (Cetate).

Reporter: Ca urbanist, cum vedeti drumul Timisoarei catre statutul de „capitala culturala europeana”?

Arh. Radu Radoslav: El trebuie refacut pe subdiviziuni ale comunitatii locale care sa participe activ la viata localitatii -cartier, UTR, vecinatate, cvartal, grupare de unitati de locuit. (Radoslav R., 2010) si care fiecare in parte sa respecte cerintele unui „digital city”.

Reporter: In activitatea de cercetare academica ati abordat si tema „Spatiu public ca Spatiu cultural al unei comunitati”. Spatiul public din Timisoara este cu adevarat reprezentativ si un spatiu cultural pentru comunitatea timisoreana?

Arh. Radu Radoslav: Spatiile publice in Timisoara au ramas ca numar cam aceleasi ca in 1960. Ca viata (evenimente) si acestea au saracit. Ca atare studiile Centrului de Cercetare pentru Dezvoltare Teritoriala pe care il conduc la Facultatea de Arhitectura s-au concentrat pe revitalizarea cartierului istoric Cetatei ca un singur spatiu public, pandant mall-ului existent din partea de nord,  pe revitalizarea spatiilor publice existente ale cartierelor istorice si nefunctionale azi (cca 20), pe constituirea unor noi spatii publice (cca 20) in UTR-urile propuse de noi care pot sustine astfel de facilitati, pe constituirea de spatii publice la nivel de Unitate de vecinatate, la nivel de cvartal, la nivel de grupare de unitati de locuit. Cu toate stradaniile noastre, din pacate, nu am reusit sa fim receptati ca potential partener al Primariei prin aceste studii . Incercarile unor initiative private  de a aduce viata in anumite spatii publice abandonate nu sunt suficiente, ci ar trebui realizata o strategie aferenta acestei probleme, care este un pilon al prevederilor Chartei de la Leipzig.